7/26/2022

REȚETĂ: Cartofi umpluți la cuptor

Destinul ne poartă peste tot, însă tot acasă ne este gândul. Nu putem uita mirosul mâncărurilor gătite de bunici sau părinți, gustul - cu atât mai puțin. Un astfel de preparat, care ne trimite imediat în copilărie, este și cel reprezentat de cartofii umpluți la cuptor.

Cartofii fac parte din acea categorie de legume nelipsite din casa omului, așadar, fie că vă este foame sau poftă, cartofii umpluți la cuptor sunt o alternativă binevenită oricând, mai ales când puteți folosi Brânzeturile Lunca Ilvei.

Pentru rețeta de cartofi umpluți sunt necesare următoarele ingrediente:

  • 3 cartofi, de preferat mari
  • 100 g de brânză de burduf
  • 150 g de smântână
  • mărar proaspăt
  • sare

Important de menționat este că umplutura cartofilor poate fi pregătită după bunul plac, astfel că puteți adăuga în compoziție ceapă verde, ciuperci, ardei roșu sau chiar fâșii de bacon.

Pentru baza compoziției vă propunem brânza de burduf și smântâna Lunca Ilvei, naturale 100% și ideale pentru redarea unui gust cât mai apropiat de cel al cartofilor copți în vatra bunicilor.

Mod de preparare:

Cartofii se spală bine și se pun la fiert în coajă. După ce au fiert, se crestează cu un cuțit coaja de pe mijlocul cartofilor și se scobesc, lăsând marginile un pic mai groase. Imediat după, se așează într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și se pregătește umplutura.

Într-un bol, peste pulpa cartofilor, se adaugă brânza de burduf, smântâna și mărarul tocat mărunt. Ingredientele se pasează cu o furculiță până când se omogenizează, urmând condimentarea compoziției cu sare, piper și alte mirodenii după gust.

Se umple fiecare cartof și se vor pune la copt pentru aproximativ 30 de minute la foc mediu. Când s-au rumenit deasupra, se poate presăra și puțin pătrunjel proaspăt pentru mai multă savoare. Se servesc calzi, de-ndată ce au fost scoși din cuptor.

Este o rețetă de cartofi umpluți delicioasă, sănătoasă, cu un timp de preparare redus și fără prea multe ingrediente necesare sau costisitoare. Ah, și mirosul de cartof copt în coajă…

Coș de cumpărături

Coșul este gol.